PROLOG

Filed in:

prolog

PROLOG

DESPRE RABBI SHIMON BAR-YOCHAI

Item 1

prolog

 

În al doilea secol al Erei Noastre, unui singur om i-a fost acordată cunoaşterea spirituală pe care cabaliştii au acumulat-o vreme de 3000 de ani înaintea lui. Rabbi Shimon Bar-Yochai (Rashbi) a pus pe hârtie şi apoi a ascuns totul, deoarece umanitatea nu era pregătită pentru asta. Astăzi, suntem pregătiţi pentru revelarea Cărţii Zohar.

Rabbi Shimon Bar-Yochai (Rashbi), autor al Cărţii Zohar (Cartea Radianţei), a fost un Tana – un mare înţelept al primelor secole ale Erei Noastre. Numele lui Rashbi este legat de numeroase legende, şi el este menţionat constant în Talmud şi Midrash, texte ebraice sacre ale timpurilor sale. El a locuit în Sidon şi Meron şi a înfiinţat un seminar în Galileea de Vest.

Rashbi s-a născut şi a crescut în Galileea (o regiune muntoasă în partea de nord a Israelului de astăzi). Încă de când era copil, se diferenţia de toţi ceilalţi copii de vârsta lui. Întrebări precum „Care este scopul vieţii mele?”, „Cine sunt eu?”, şi „Cum este construită lumea?”, l-au chinuit şi au cerut răspunsuri.

În acele zile, viaţa în Galileea era foarte dură: romanii îi persecutau pe evrei şi inventau continuu noi legi care le făcea viaţa şi mai dificilă. Printre aceste legi, a fost un decret care interzicea evreilor să studieze Tora (sinonimă în acele vremuri cu Cabala).

Totuşi, în ciuda prohibiţiei impuse de romani, Rashbi s-a cufundat el însuşi în Cabala şi a încercat să înţeleagă învăţăturile subtile ale acesteia. El a simţit că în spatele poveştilor biblice, se afla ascuns un profund adevăr, care deţinea răspunsurile la cele mai persistente întrebări ale sale.

Treptat, Rabbi Shimon şi-a dat seama că trebuie să găsească un învăţător care deja a trecut pe calea spirituală, care a câştigat experienţă şi care putea să-i ghideze pe alţii să urce pe scara spirituală. El a decis să se alăture grupului celui mai mare cabalist al timpurilor – Rabbi Akiva – o decizie care s-a dovedit a fi punctul de cotitură în viaţa lui Rashbi.

PROLOG

STUDIIND CU RABBI AKIVA

Rabbi Shimon a fost un student devotat şi avid, care ardea de dorinţa de a descoperi Lumile Superioare ale realităţii. În scurtă vreme, el a devenit unul dintre principalii studenţi ai lui Rabbi Akiva. El a studiat cu Rabbi Akiva vreme de treisprezece ani, şi a atins cele mai înalte nivele pe scara spirituală.

Revolta Bar-Kokheva a pus brusc capăt, măreţelor zile ale seminarului lui Rabbi Akiva. Aproape toţi cei 24.000 studenţi ai săi, au murit în timpul molimei de ciumă şi în aprigele lupte împotriva romanilor. Din cei 24.000 studenţi, doar cinci au supravieţuit, iar Rashbi a fost unul dintre aceştia.

Rashbi a fost printre conducătorii revoltei împotriva regulilor romane pe pământul Israelului. Rezistenţa sa a devenit chiar şi mai fermă atunci când a aflat cu câtă cruzime a fost executat învăţătorul său, Rabbi Akiva.

În Talmud scrie că odată, când Rashbi a vorbit împotriva regulilor romane, un evreu l-a auzit şi a alertat autorităţile romane. În consecinţă, Rashbi a fost judecat în lipsă şi a fost condamnat la moarte. Împăratul roman a trimis oameni care să-l caute, dar spre dezamăgirea acestora, Rashbi părea că s-a evaporat.

PROLOG

PEŞTERA DE LA PEQI’IN

Legendele spun că Rashbi şi fiul său, au fugit în Galileea, s-au ascuns într-o peştera la Peqi’in, un sat în nordul Israelului, şi au rămas acolo treisprezece ani. În această perioadă de timp, ei s-au adâncit în secretele înţelepciunii tainelor. Eforturile lor au fost încununate de succes, şi au descoperit întregul sistem al creaţiei.

După treisprezece ani de stat în peşteră, Rashbi a auzit că împăratul roman a murit. Şi în sfârşit a putut avea parte de un sentiment de uşurare. După ce a părăsit peştera, Rashbi a adunat nouă studenţi şi a mers cu ei într-o mică peşteră în Meron, cunoscută sub numele de Idra Raba (Marea Adunare). Cu ajutorul acestora, el a scris Cartea Zohar, cea mai importantă carte a Cabalei.

Baal HaSulam i-a descris pe Rashbi şi studenţii acestuia, ca fiind singurele fiinţe care au atins perfecţiunea, cele 125 grade care completează corecţia sufletului cuiva. Când a finalizat comentariul la Cartea Zohar, Baal HaSulam a organizat o masă festivă pentru a celebra terminarea acestuia. Atunci, el a afirmat că „… anterior zilelor lui Messiah, era imposibil să fii recompensat cu toate cele 125 grade… cu excepţia lui Rashbi şi a contemporanilor săi, adică a autorilor Cărţii Zohar. Ei au fost recompensaţi cu completarea tuturor celor 125 grade, chiar dacă ei au trăit anterior perioadei mesianice. De aceea, găsim scris adesea în Zohar, că nu va mai exista o astfel de generaţie ca a lui Rashbi, până la generaţia Regelui Messiah. Acesta este motivul pentru care conţinutul acestuia a făcut o impresie atât de puternică în lume, din moment ce secretele Torei din el, ocupă nivelul tuturor celor 125 de grade. De aceea se spune în Cartea Zohar, că Zohar va fi revelat doar la sfârşitul zilelor, adica în zilele lui Messiah.”

PROLOG

IDRA RABA (MAREA ADUNARE) ŞI CARTEA ZOHAR

Idra Raba este o peşteră situată în partea de nord a Israelului, între Meron şi Tsfat (Safed). Rashbi şi-a dus studenţii în această peşteră şi acolo s-a scris Cartea Zohar. Este aproape imposibil să înţelegem cât de mare a fost cu adevărat, Rabbi Shimon Bar-Yochai. El aparţine, după cum afirmă Baal HaSulam, celei mai înalte Lumini Interioare. Acesta este motivul pentru care el a trebuit să-l folosească pe Rabbi Abba pentru a-i transpune cuvintele în scris. În Cartea Zohar, Rashbi le spune studenţilor săi: „Vă aranjez după cum urmează: Rabbi Abba va scrie, Rabbi Elazar, fiul meu, va învăţa oral, şi restul prietenilor vor sta de vorbă în inimile lor” (Zohar, Haazinu).

Cartea Zohar a fost scrisă în al doilea secol al erei noastre, nu mult timp după căderea celui de Al Doilea Templu şi începutul ultimului exil al poporului Israel, de pe aceste pământuri. Dar chiar şi anterior exilului, Rashbi a prezis că Zohar va fi revelat doar la sfârşitul exilului. El a afirmat că dezvăluirea acestuia, lumii, va simboliza sfârşitul exilului spiritual:”… şi cu asta, ei vor ieşi din exil cu compasiune” (Zohar, Naso).

Este de asemenea scris în Cartea Zohar că înţelepciunea acesteia va fi revelată tuturor, la sfârşitul celor şase mii de ani, perioada alocată corecţiei umanităţii: „Şi când se apropie zilele lui Messiah, chiar şi copiii lumii sunt destinaţi să descopere secretele înţelepciunii, şi să cunoască în ele sfârşitul şi calculaţiile eliberării, şi atunci ea va fi revelată tuturor” (Zohar, VaYera).

PROLOG

REÎNCARNAREA UNUI SUFLET UNIC

Rashbi este o reîncarnare a unui suflet unic, care coordonează şi conectează Forţa Superioară cu fiecare creaţie. Acest suflet coboară în lumea noastră şi se întrupează în patriarhii Cabalei. Aceasta este ordinea apariţiilor sale: Abraham, Moses, Rabbi Shimon Bar-Yochai, ARI (Rabbi Isaac Luria), şi Rabbi Yehuda Ashlag (Baal HaSulam). Fiecare reîncarnare a acestui suflet promovează omenirea către un nou nivel spiritual şi îşi lasă semnele în cărţile de Cabala, care servesc generaţiilor următoare.

Un exemplu al acestui proces poate fi găsit în secţiunile speciale din Zohar, numite Raia Meheimna (Pastorul Credincios). În aceste secţiuni, Rashbi vorbeşte dintr-un stadiu ce îmbracă sufletul lui Moise. Un alt exemplu este cartea Shaar HaGilgulim (Poarta Reîncarnărilor), unde Rashbi vorbeşte dintr-un stadiu ce îmbracă sufletul lui ARI.

Cartea Zohar este evident unică şi este una din compoziţiile omenirii cele mai renumite. De când a fost scrisă, mii de povestiri au fost atribuite Zoharului, şi cartea este învăluită în mister chiar şi astăzi. Fascinaţia din jurul ei este atât de mare încât, chiar dacă această carte este complet de neînţeles generaţiei noastre fără interpretarea potrivită, milioane de oameni o citesc cu sârguinţă.

PROLOG

PLECAREA LUI RASHBI

Conform tradiţiei, se spune că Rabbi Shimon Bar-Yochai a decedat în prezenţa prietenilor săi de Lag BaOmer (a 33-a zi a numărătorii Omer, care începe în prima zi de Pesah) a anului 160 e.n şi a fost înmormântat la Meron. Cu moartea sa, sufletul unui gigant cabalist şi-a completat misiunea în lumea noastră.

Rashbi şi-a îndeplinit rolul. Sute de oameni îi vizitează mormântul în fiecare an, încercând să simtă ceva din Lumina pe care el a adus-o acestei lumi. Cei mai mari cabalişti slăvesc compoziţia lui şi afirmă în mod repetat că Zohar este cartea destinată să aducă omenirii, eliberarea.

Rav Kook, primul Rabin Şef al Israelului, scrie despre Zohar (Ohr Yakar): “Această compoziţie numită Cartea Zohar, este precum Arca lui Noe, în care se aflau multe specii, dar toate acestea şi familiile, nu ar fi putut exista dacă nu intrau în arcă. … De aceea, cel drept va continua să pătrundă secretul Luminii acestei compoziţii, care imediat ce se va angaja în ea, cu dorinţa de iubire pentru Divinitate, îl va atrage precum un magnet atrage fierul. Şi el va intra ca să-şi salveze sufletul şi spiritul şi pentru corecţia sa. Şi chiar dacă el este slab, nu are nici o teamă ca să intre. ”

Trăim timpuri istorice. Sufletul lui Rashbi îşi completează misiunea în generaţia noastră şi mulţumită acestui gigant spiritual, care a trăit cu aproape 2000 de ani în urmă, înţelepciunea Cabalei dăinuieşte şi astăzi, pentru ca noi să putem urca spre o viaţă eternă şi împlinită.

PROLOG

DESPRE CARTEA ZOHAR

Cartea Zohar este cea mai misterioasă şi în acelaşi timp cea mai importantă carte în Cabala. În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai evident că deşi Cartea Zohar a fost scrisă cu optsprezece secole în urmă, de fapt a fost scrisă pentru vremurile noastre. Rabbi Yehuda Ashlag (Baal HaSulam) a deschis-o pentru noi şi a reaprins ceea ce a fost uitat de inimile noastre multă vreme.

Profunzimea înţelepciunii din Cartea Zohar, este încuiată în spatele a mii de uşi.

–Rabbi Yehuda Ashlag (Baal HaSulam), “Prefaţă la Cartea Zohar”

Încă de la începuturile omenirii, personalităţi individuale au urcat pe scara spirituală şi au atins nivelul cel mai înalt de conexiune cu Forţa Superioară, Creatorul. Îi numim pe acei oameni, „Cabalişti”.

Prin intermediul acestei conexiuni, ei au ajuns să înţeleagă că întreaga realitate, de la lumile spirituale cele mai înalte şi până jos în lumea noastră, se găseşte în iubire şi dăruire. Ei şi-au dat seama că nu există nimic altceva în lume cu excepţia acestei Forţe, şi că tot ceea ce se întâmplă în realitate a avut loc doar pentru a aduce umanitatea către o existenţă permanentă cu această senzaţie.

Cabaliştii au cercetat şi găsit răspunsuri la fiecare întrebare pe care au avut-o – scopul vieţii noastre, structura lumilor şi cum ne putem determina destinul. Ei au scris despre ce au descoperit, în cărţi precum Raziel Hamalaach (Îngerul Raziel), Sefer Yetzira (Cartea Creaţiei), Etz Chaim (Copacul Vieţii), şi altele.

Dintre toate cărţile, cea mai misterioasă şi profundă este Cartea Zohar (Cartea Radianţei). Cartea Zohar descrie sistemul ascuns al Ghidării Superioare. Descrie lumile, marile puteri care le guvernează şi cum poate cineva care alege să studieze Cabala, să-şi influenţeze soarta proprie şi a umanităţii.

Zohar explică de asemeni cum fiecare eveniment, coboară din Lumea Superioară către a noastră, şi ia forma care este necesară aici. Dar ceea ce face ca Zohar sa fie unic, este faptul ca nu este scris pentru contemporanii săi; ci mai degrabă a fost destinat unei generaţii care va trăi două milenii mai târziu – generaţia noastră.

PROLOG

DEZVĂLUIREA SECRETELOR

Generaţia noastră se află chiar în pragul eliberării, dacă ştim cum să răspândim această înţelepciune tuturor.

Baal HaSulam, “Messiah’s Horn”

Secolul douăzeci a adus schimbări fără precedent. Acestea au deschis porţile către o fază complet nouă, pe care cei mai mari cabalişti au descris-o de-a lungul secolelor, în scrierile lor. Cabaliştii au afirmat că cea mai mare schimbare dintre toate, este aceea că în acest secol, studiul Cabalei nu este doar permis, ci este chiar o necesitate!

Este scris în însăşi Cartea Zohar că înţelepciunea Cabalei va începe sa fie făcută cunoscută, începând cu anul 1840. Cel mai mare cabalist al secolului 18, Vilna Gaon (GRA), a scris în cartea sa Kol HaTor (Vocea Turturelei) că procesul revelării Cabalei, o să înceapă în 1990. În cartea sa, Even Shlemah (Piatra Întreagă – O perfectă şi corectă Greutate), Capitolul 11, el chiar a afirmat că eliberarea depinde în principal de studiul Cabalei.

Rav Kuk a explicat că „cele mai mari întrebări spirituale care au fost cândva rezolvate doar de cei ajunşi la nivelele superioare, acum trebuie să fie rezolvate la nivele diferite, în interiorul întregii naţiuni” (Eder HaYaker ve Ikvey HaTzon, p. 144).

Dar Baal HaSulam a fost cel care a transpus cuvintele cabaliştilor de la stadiul de viziune la cel de realitate tangibilă. El a văzut cu claritate că a venit momentul ca tuturor să le fie permis studiul Cărţii Zohar. El a spus că prin studiul Cărţii Zohar, întreaga umanitate s-ar ridica şi ar atinge lumea spirituală.

Cu această viziune în minte, Baal HaSulam s-a dedicat compunerii unei interpretări comprehensive, clare şi sistematice, a Cărţii Zohar. Scopul său a fost să dezvăluie publicului, cartea şi s-o adapteze pentru sufletele generaţiei noastre.

În introducerea comentariului său la Cartea Zohar, el a explicat motivul pentru care l-a scris: „Am numit comentariul acesta, HaSulam (Scara), pentru a indica structura comentariului meu, care este asemănătoare cu orice scară. Dacă aveţi o mansardă umplută cu de toate, vă trebuie doar o scară pentru a urca, şi toate bunătăţile din lume, se vor afla în mâinile voastre.”

PROLOG

ACCELERAREA RĂSPÂNDIRII ÎNŢELEPCIUNII

Toţi cabaliştii au visat generaţia noastră, în care întreaga umanitate va putea descoperi lucrurile minunate pe care ei deja le-au atins. Aceştia s-au rugat ca prin intermediul surselor autentice pe care ni le-au lăsat, să putem atinge şi noi, contopirea cu Forţa Superioară, aşa cum au făcut ei. În comentariul său la Cartea Zohar, Baal HaSulam ne-a aruncat o frânghie „o vestă de salvare”. Făcând acest lucru, el ne-a pavat calea către un viitor al abundenţei şi prosperităţii.

Baal HaSulam, a atras asupra noastră dorinţa de a da o mai mare importanţă înţelepciunii Cabala şi de a accelera răspândirea acesteia. El a ştiut că doar înţelepciunea Cabala ar putea eleva lumea către lumile superioare şi către eternitatea pe care cabaliştii au experimentat-o de-a lungul generaţiilor.

Dicţionarul Webster defineşte o generaţie ca pe „un grup de indivizi care se nasc şi trăiesc în acelaşi timp.” În Cabala totuşi, o generaţie este o fază spirituală. Conform marilor cabalişti, cum ar fi sfântul ARI, generaţia noastră – faza noastră spirituală – a început în secolul al şaisprezecelea.

În ceea ce priveşte ascensiunea spirituală pe care generaţia noastră este destinată să o atingă, cu cât aşteptăm mai mult, cu atât mai mare va fi disconfortul nostru. Lumile spirituale, care determină ce se întâmplă în lumea noastră, vor creşte presiunea asupra noastră, până când ne vom hotărî să atingem aceste lumi de bună voie.

Marele cabalist Rabbi Avraham Azulai (în introducerea sa la cartea Ohr ha Chama (Lumina Soarelui – Lumina cea caldă), scrie următoarele cuvinte: „Am descoperit că regula de mai sus, de a nu te angaja în mod deschis, în înţelepciunea adevărului, a fost doar pentru o perioadă – până la sfârşitul anului 1490. De atunci încoace… afirmaţia a fost anulată şi a fost dată permisiunea de a te angaja în studiul Cărţii Zohar. Şi, începând cu anul 1540 a devenit o necesitate implicarea oamenilor în număr cât mai mare, din moment ce doar datorită acestui lucru, Regele Messiah va veni şi nu prin altă virtute. Şi nu este indicat să fim neglijenţi cu acest lucru.”

„Dar cei înţelepţi vor înţelege că înălţarea lor vine de la Creator, prin Copacul Vieţii. Şi aceia care sunt drepţi, vor străluci ca stelele pe cer” (Daniel, 12:3).[2]

„Datorită creaţiei lui Rabbi Shimon, Cartea Zohar, de la Forţa Supremă care aduce toate lucrurile înapoi la Creator, la sfârşitul zilelor, copiii lui Israel vor gusta din Copacul Vieţii, care este Cartea Zohar, şi vor fi eliberaţi din exil, prin îndurarea Creatorului.” (Naso, 90).

[1] Articolele, “Despre Rabbi Shimon Bar-Yochai” şi “Despre Cartea Zohar” sunt prezentate aici, prin amabilitatea ziarului Kabbalah Astăzi.

[2] Pentru a facilita înţelegerea semnificaţiei spirituale a surselor antice ebraice, citatele nu sunt traduse direct, ci mai degrabă reflectă semnificaţia cabalistă a textelor.

AdamKadmon December 21, 2014
Comments are off