Art.221 – 230

Filed in:

22

Art.221 – Autorităţile multiple

Am auzit

Un Kli (vas) nu-şi lasă autoritatea proprie dacă nu e umplut cu altceva. El nu poate rămâne gol datorită faptului că este sub autoritatea lui Sitra Ahra şi, desigur că noi trebuie să-l scoatem. De aceea, noi trebuie să încercăm să-l umplem cu alte lucruri. Pentru asta, el trebuie să fie umplut cu iubire. Este scris „căci atunci, el va fi tras după ea pentru iubirea de sine”.

Art.222 – Partea dată la Sitra Ahra să o separi de Kduş

Am auzit

„La început, El a creat lumea cu calitatea de Din (judecată). A văzut că lumea nu continua să existe”. Interpretare: Calitatea de Din este Malhut, locul de restricţie (Ţimţum). De acolo în jos este locul unde stau cele externe.

Dar, în cele Nouă de Sus, acolo poate fi primită abundenţa fără nicio teamă, însă lumea nu continuă să existe, înţelegând Bhinat Dalet (a patra fază). Lumea nu poate fi corectată pentru că acesta este locul ei şi este imposibil de schimbat, înţelegând schimbarea vaselor de primire, adică, asta este natura şi nu poate fi anulată. Natura înseamnă Forţa Superioară, şi asta este dorinţa Lui, ca dorinţa de primire să fie completă şi imposibil de anulat.

Iar în om, jos, este imposibil să schimbi natura. Iar sfatul pentru asta a fost să o asocieze cu calitatea milei, adică să facă o graniţă care este în Malhut, în loc de Bina. Înseamnă că El a făcut asta ca şi cum este o interzicere a primirii, şi atunci este posibil să se lucreze aici, adică să primească de dragul dăruirii. Este aşa fiindcă acesta nu este locul lui Bhinat Dalet (faza a patra) şi de aceea se poate să fie anulată.

Rezultă că acum Bhinat Dalet (a patra fază) este corectată, adică prin coborârea lui Bhinat Dalet. Înseamnă ca ea descoperă că nu e locul ei, iar acest lucru se face prin Miţvot şi fapte bune. Când descoperă, verifică Bhinat Dalet în Bhinat Bet (a patra fază în a doua fază) care arată că locul ei este dedesubt.

Şi atunci ridică Zivug (cuplare) şi trage Mohin (Lumina) în jos. În acest timp ridică Hey-ul de jos (a cincea fază) la Enaim (ochi) şi începe încă o dată munca de schimbare a vaselor de primire.

Iar esenţa acestei corectări este în faptul că se dă o parte la Sitra Ahra. Adică, iniţial acolo era un loc de absorbţie numai din Bhinat Dalet fiindcă numai acolo este calitatea de Din şi care nu este aşa în Bina. Acum însă, şi Bina ia în considerare restrângerea, deoarece calitatea de Din a fost amestecată cu ea de asemenea. Rezultă că locul calităţii de Din a crescut. Iar această parte este loc pentru muncă, proprietatea de a respinge, fiindcă acesta nu este locul ei adevărat. Şi apoi, după ce ne-am obişnuit să respingem de unde era posibil, rezultată că putem să o respingem şi din locul din care înainte nu era posibil.

Şi asta înseamnă „Am mâncat bogăţiile şi le-am vomat”. Adică, prin întinderea graniţelor ei, ea a înghiţit multe bogăţii şi apoi, prin ea însăşi este complet corectată. Acesta este înţelesul la „un ţap pentru Azazel”: El i-a dat ei o parte prin care, ulterior s-a separat de Kduşa (sfinţenie), apoi s-a corectat în locul dat de El, şi care nu este locul ei.

Art.223 – Îmbrăcăminte, sac, minciună, migdală

Am auzit

„Nimeni nu poate să intre pe poarta Regelui îmbrăcat cu un sac”. Asta înseamnă că atunci când omul se trezeşte pe sine, cât de departe este de Creator, şi este plin de fărădelegi, păcate şi crime, chiar şi atunci îi este imposibil să se lipească de Creator sau să primească vreo salvare de la Creator. Asta pentru că este îmbrăcat cu un sac, şi nu poate intra în palatul Regelui.

De aceea, este necesar ca acel om să vadă adevărata lui stare, aşa cum e ea, neacoperită. Dimpotrivă, întregul scop al cojilor (Klipot) este să acopere, dar, dacă omul a fost răsplătit de Sus, el poate să se descopere şi să vadă adevărata lui stare. De aceea, omul trebuie să ştie că aceasta nu este perfecţiunea ci necesitatea. Iar timpul amarului se numeşte calitatea Dalet (litera d). Atunci, prin adăugarea Sac (sacului), iese Şked (migdal), care grăbeşte salvarea.

Şi totuşi, când îşi face singur munca amară, adică, atunci când omul îşi poate face singur propria analiză, el este bucuros că cel puţin vede adevărul, dar se consideră prin asta că face Roş (cap), adică este important, şi se spune „Reiş” (numele literei r) care se alătură lui „sac” şi se obţine „şeker” (minciună), fiindcă această muncă trebuie facută cu emoţie şi teamă, şi atunci, imediat, omul se întăreşte pe sine cu credinţa completă că totul va fi corectat.

Art.224 – Yesod de Nukva şi Yesod de Dhura

Am auzit

Problema urcării lui Malhut la locul Enaim (ochilor) este numită Yesod de Nukva. Asta pentru că Nukva înseamnă o lipsă, iar diminuarea este considerată o lipsă. Fiindcă este în Enaim (ochi), care înseamnă Hohma, aceasta se numeşte totuşi Bhinat Alef (prima calitate) din cele patru Bhinot (calităţi). Dar când Hey (a cincea), din partea de jos, este în Keter, iar Keter este dorinţa de dăruire, nicio diminuare nu se aplică acolo, fiindcă nu există limită la dorinţa de dăruire. De aceea, aceasta este numită Yesod de Dhura.

Art.225 – Ridicarea proprie

Am auzit

Omul nu se poate înălţa el însuşi peste cercul lui. De aceea, el trebuie să absoarbă din mediul său. Şi nu are altă soluţie decât prin Tora şi multă muncă. De aceea, dacă omul alege pentru sine un mediu bun, salvează timp şi eforturi, fiindcă el este tras în funcţie de mediul său.

Art.226 – Tora scrisă şi Tora orală

Am auzit, 2 februarie 1943 Tel Aviv

Tora scrisă este considerată o trezire de Sus, iar Tora orală este considerată o trezire de jos şi împreună sunt considerate „şase ani el va servi şi în al şaptelea va fi lăsat liber”. Noţiunea de muncă este relevantă numai acolo unde este rezistenţă, şi asta se numeşte Alama (în aramaică – lume) din cuvântul Elem (în ebraică – ascundere). Şi atunci, în timpul ascunderii, este rezistenţă (opunere) şi atunci este loc pentru muncă. Acesta este sensul cuvintelor înţelepţilor noştri: „6.000 de ani lumea există şi unul va fi distrus”, adică, ascunderea va fi distrusă. Şi atunci, nu va mai fi deja de muncă. Dar, Creatorul îşi face lui aripi, ceea ce înseamnă ascunzişuri, şi astfel o să fie muncă.

Art.227 – Recompensa pentru o poruncă este o poruncă

Am auzit

Un om ar trebui să aspire să fie răsplătit prin primirea unei Miţva (poruncă). Asta înseamnă că îndeplinind Miţvot (porunci), el va fi răsplătit cu aderarea la Miţaveah (cel ce a poruncit).

Art.228 – Peşte înainte de carne

Am auzit în 21 februarie 1947 la Tiberias

Motivul pentru care mâncăm întâi la masă peşte este că a fost dat gratis, fără pregătire. De aceea ei sunt mâncaţi întâi, fiindcă nu cer pregătire, după cum a fost scris: „Ne aducem aminte peştele, pe care obişnuiam să-l mâncăm în Egipt gratis”. Iar Zohar-ul interpretează „gratis” adică fără porunci (Miţvot), ceea ce înseamnă fără pregătire.

Şi de ce nu cere peştele pregătire? Fiindcă vedem că peştele este considerat numai cap (Roş), el nu are nici mâini nici picioare. Un peşte este considerat ca: „Iosef a vrut un peşte şi a găsit un mărgăritar (Margalit) în carnea lui”.

Margalit cu sensul de Meraghel (spion), iar peşte înseamnă că nu există nicio pregătire aici. Acesta este înţelesul absenţei mâinilor şi picioarelor. Şi, „înjumătăţit”, înseamnă că prin înălţarea lui Malhut la Bina, fiecare grad a fost înjumătăţit, şi prin această diviziune, a fost făcut un loc pentru Meraghelim(spioni). De aceea, întreaga negociere a fost numai peste Meraghelim (spioni), şi întreaga Tora se extinde de aici. Şi acesta este înţelesul la „Margalit-ul atârnă la gâtul lui, iar toţi cei care erau bolnavi, se vor uita la el şi se vor vindeca imediat”.

Dar, nu există nicio răsplată în judecarea peştelui singur, doar dacă este gratis, după cum a fost scris: ”pe care obişnuiam să-l mâncăm în Egipt gratis”. „Un ochi deschis, care nu doarme niciodată, nu are nevoie de nicio pază”, deoarece noţiunea de peşte este considerată Hohma (înţelepciune) şi Şabat, care preced Tora.

Iar Tora, înseamnă negociere. Acesta este înţelesul la „nu mi-am putut găsi mâinile şi picioarele în casa de studiu ”, ceea ce înseamnă că, acolo nu a fost nicio negociere. „Gratis” înseamnă fără negociere, iar Tora este numită calitatea (nivelul) „lumii viitoare” căci acolo eşti „sătul şi încantat”, si faptul că esti sătul nu stinge plăcerea, fiindcă este plăcerea sufletului. Ceea ce nu este şi în cazul „şabatul precede Tora”, fiindcă Şabat are calitatea de Hohma şi are în ea calitatea de Guf (corp), iar corpul are calitatea de graniţă, şi, în el saţietatea stinge plăcerea.

Art.229 – Buzunarele lui Haman

Am auzit, în noaptea de Purim, dupa citirea din Meghila, 3 martie 1950

În ceea ce priveşte mâncatul a „Haman Taşim” adică „Buzunarele lui Haman”[1], el spune că ”omul trebuie să se îmbete de Purim până când nu mai poate face deosebirea între răul Haman şi binecuvântatul Mordehai”; noi mâncăm „Buzunarele lui Haman”, pentru a ne aminti că Haman nu ne-a dat altceva decât buzunare, vase, şi nimic în interior. Asta înseamnă că este posibil să primeşti doar Kelim-urile (vasele) lui Haman, şi nu Lumina numită „Interioară”. Este aşa fiindcă creşterea vaselor de recepţie se află în stăpânirea lui Haman şi asta este ceea ce trebuie noi să luăm de la el.

Dar, este imposibil să prelungim Lumina în vasele (Kelim-urile) lui Haman. Aceasta se întâmplă numai prin Kelim-urile lui Mordehai, care sunt vase de influenta (daruire). Iar la vasele de recepţie o să fie restricţie. Şi asta este explicat în versetul: „Acum Haman spune în inima lui: ‘Pe cine va încânta acum regele cu onoare mai mult ca pe mine?’”.

Aceasta se numeşte „o adevărată dorinţă de primire”. De aceea el spune: „să fie adusă îmbrăcămintea regală pe care regele obişnuia să o poarte, şi calul pe care regele se înălţa odată”, etc.. Dar în realitate, vasele lui Haman, numite „vase de recepţie”, nu primesc nimic, din cauza restricţiei (ţimţum) şi de aceea e scris: „Şi atunci regele i-a zis lui Haman: ‘Grăbeşte-te şi ia îmbrăcămintea şi calul, cum tu ai spus, şi fă la fel cu Mordehai evreul’”.

Asta se numeste „Lumina lui Haman în vasele lui Mordehai”, adica în vasele de dăruire.

[1] Expresia „Buzunarele lui Haman”-„Haman Taşim” este mai cunoscuta, în tradiţia de Purim, ca „Urechile lui Haman”.

Art.230 – Domnul este sus şi cel umil va vedea

Am auzit în şabat, 5 martie 1949 Tel Aviv

Domnul e sus şi cel umil va vedea. Cum se poate să fie echivalenţă cu Creatorul, când omul este receptorul şi Domnul este Dăruitorul? Versetul spune despre asta: Domnul e sus şi cel umil va vedea. Dacă omul se revocă pe sine, atunci, nicio autoritate nu-l va separa pe el de Creator, şi atunci el va „vedea”, adică, va fi răsplătit cu Mohin de Hohma (Lumina (mintea) Întelepciunii).

Şi mândru el cunoaşte de departe. Dar acela care este mândru, adica are propria autoritate, inseamna ca se îndepărtează, fiindcă îi lipseşte echivalenţa.

Şi umilinţa nu implică scăderea de sine în faţa celorlalţi – aceasta este modestie, şi omul simte în această muncă împlinire. Iar umilinţă înseamnă când lumea îl dispreţuieşte. Şi doar atunci când oamenii îl dispreţuiesc, atunci se consideră umilinţă, iar atunci el nu simte nicio împlinire. Fiindcă este lege – ceea ce oamenii gândesc afectează omul. De aceea, dacă oamenii îl apreciază, el simte împlinire, iar acela pe care oamenii îl dispreţuiesc, atunci el însuşi gândeşte despre sine că este umilit.

AdamKadmon December 18, 2014
Comments are off